5 septembrie 2024 – Airbus Defence and Space a finalizat achiziția companiei Infodas, o firmă germană specializată în soluții de securitate cibernetică și IT pentru sectorul public, inclusiv pentru apărare și infrastructuri critice. Infodas devine astfel o subsidiară a Airbus, după obținerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităților de reglementare.

  „Această achiziție susține ambiția strategică a Airbus de a-și consolida portofoliul de securitate cibernetică în beneficiul clienților săi europeni și globali,” a declarat Karen Florschuetz, Vicepreședinte Executiv al diviziei Connected Intelligence din cadrul Airbus Defence and Space.

    În contextul creșterii exponențiale a amenințărilor cibernetice și a digitalizării și conectivității tot mai accentuate a produselor și sistemelor din domeniul apărării și aerospațial, securitatea cibernetică reprezintă un pilon important al dezvoltării Airbus. În ultimii ani, compania și-a dezvoltat constant capabilitățile și expertiza în domeniul securității cibernetice, asigurând protecția optimă a produselor, operațiunilor, clienților și ecosistemului său, inclusiv în cadrul unor programe militare majore precum Future Combat Air System (FCAS).

   Infodas, cu aproximativ 250 de angajați și venituri anuale de aproximativ 50 de milioane de euro, are sediul central în Köln și birouri suplimentare în Germania, în orașele Berlin, Bonn, Hamburg, München și Mainz. Compania este certificată de Biroul Federal pentru Securitate în Informații (BSI) ca furnizor de servicii de securitate IT în domenii precum auditarea sistemelor de informații, consultanță și teste de penetrare. Familia de produse SDoT (Secure Domain Transition) Security Gateway a infodas este aprobată pentru utilizare la niveluri de clasificare de până la „secret”. Produsele sunt, de asemenea, certificate conform criteriilor Common Criteria (CC) și dispun de alte certificări specifice fiecărei țări.

   Această achiziție marchează un nou pas în dezvoltarea capacităților Airbus în domeniul securității cibernetice, permițând companiei să ofere soluții mai robuste și mai avansate pentru protecția sistemelor sale și ale partenerilor săi, într-un context global tot mai provocator.

sursa foto și articolul original: Airbus